Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CÂRMUI (UN VAS)

 Rezultatele 11 - 12 din aproximativ 12 pentru CÂRMUI (UN VAS).

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... istorioare franțuzești și a unor dicționare vechi și - băgasem de seamă chiar de pe atunci - puțin cam proaste. Le luasem simbrie de la un anticar brăilean pe care l-am ajutat să se mute. Dar și la Brăila și la Galați și la Constanța îmi plăcea să mă amestec ... și chefurile, ba chiar mă alegeam și eu cu oasele rupte, oricât eram de voinic (pentru că ei și la beție știau unde trebuie aruncat un pumn și unde trebuie prigonit cu altul), numai ca să le prind grai și obiceiuri. Și astfel o rupeam nițel englezește și nemțește; dar ambiția ... și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de seamă că actele ... mai ieșit acum din planul nou ce-mi făurisem. Mi-am pus hainele bune, potrivite cu condiția tatei, pentru că, deși trăsesem beții multe, dar un ban tot pusesem deoparte, pentru cărți de citit, pentru îmbrăcăminte și pentru vreo lipsă negândită (și-mi prisosiseră, pentru că umerii mei lați mi-au ...

 

Ioan Slavici - Mara

... iar pe Murăș la vale se întinde șesul cel nesfârșit al Țării Ungurești.Mara însă le trece toate cu vederea: pentru dânsa nu e decât un loc larg în fața mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav demultă lume. Cică e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni ... înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună fie și măcar numai câte un creițar în fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se împrumută pentru ziua de mâine. Când poate să pună florinul, ea-l sărută, apoi rămâne ... și cine; dar n-o ierta firea să rupă din nici unul dintre cei trei ciorapi. Trică îi făcea mai puțină bătaie de cap.Era un om la Lipova, Bocioacă, starostele cojocarilor, care lucra vara cu patru și iarna cu zece calfe, scotea la toate târgurile cele mai frumoase cojoace, ținea ...

 

<<< Anterioarele